Monday 9 April 2012

O demonstratie de olarit

     O frumoasa experienta cu copii clasei a 5-a de la liceul Waldorf, Iasi. Am fost placut surprins sa aflu ca toti copii au mai pus mana pe lut si pe roata. Si-au desprins cu greu mainile din lut...
 O scurta prezentare teoretica...
 Centrarea lutului, deschiderea...
 O vaza...
 Modalitati de alterare...
 Un bol...
 O data centrat, lutul raspunde usor comenzilor noastre...
 Formarea unei zaharnite...
Vase in miniatura pentru luat acasa...

Multumesc liceului Waldorf pentru invitatie, succes copiilor pe mai departe.

Friday 6 April 2012

Miracolul mainilor noastre

     Pana nu de mult olaritul era inaccesibil pentru un orasean, datorita dificultatii de a procura si procesa lutul, datorita dificultatii de a avea o roata intr-un spatiu restrans, datorita imposibilitatii de a arde vasele etc. Lucrurile s-au schimbat si, gratie tehnologiei de noua generatie, olaritul a devenit un hobby accesibil oricui, chiar daca este necesara o investitie initiala. O roata electrica de dimensiuni mici, dar suficient de puternica costa in jur de 2.000 ron, un cuptor electric economic (care sa nu necesite conectarea la curent trifazic) costa in jur de 7000 ron, cu alte scule si materiale necesare pornirii unui atelier (intr-o camera de bloc) se ajunge la o investitie de peste 10.000 ron. Asta pentru cei care stau in apartamente. Cei care au curte pot sa-si improvizeze un cuptor pe gaz cu 500 ron, sa-si faca cu ajutorul unui mecanic si a unui tamplar o roata mecanica cu 500-600 ron. Lutul se poate cumpara gata procesat, chiar daca este mai costisitor.
     Stresul din mediul urban lasa urme adanci in fiinta noastra, care are nevoie din ce in ce mai mult sa se deconecteze de la "realitatea de zi cu zi" si sa-si gaseasca alinare. Este important sa invatam din nou sa ne folosim mainile pentru a coace o paine, pentru a bate un cui, pentru a taia o bucata de lemn, pentru a crea ceva frumos. 
     M-am nascut la oras si trebuie sa recunosc ca pana acum cativa ani, schimbarea unei baterii de dus sau repararea unei clante stricate erau de neconceput (in ceea ce priveste abilitatea, nu dorinta), ce sa mai zic de folosirea unei bormasini sau de fixarea unui panou de rigips. Un atelier clasic de olarit iti ofera nenumarate prilejuri de a fi creativ, de a construi, de a repara, de a inova. Sculele cu care lucreaza un olar sunt in principal facute de el insusi, in functie de nevoia pe care o are. Nu va pot descrie satisfactia pe care am trait-o in momentul in care am folosit o racheta veche de tenis si o cheie de la o chitara stricata pentru a-mi face o unealta necesara pentru a taia lutul, unealta care sta astazi la loc de cinste in raftul din atelier, "la vedere". Poate veniti intr-o zi la mine in atelier pentru a ma lauda cu ea. 
     Intr-un oras cat jumatate din Bucuresti din vest, exista 200-300 de ateliere individuale de olari. Se poate si la noi. Nu trebuie sa facem cu totii vase pentru sarmale si ulcele pentru vin, chiar daca ele sunt frumoase, traditionale si reprezinta azi olaritul romanesc. Se pot face atat de multe lucruri frumoase, si fiecare isi poate aduce aportul deoarece fiecare dintre noi este diferit si ne manifestam creativitatea in functie de interiorul nostru. Faptul ca mestesugul olaritului a fost pastrat ca un mare secret ne impiedica sa ne deschidem catre olarit, desi aceste "secrete" sunt foarte putine si unele tin de lipsa de etica. Putini cumparatori de vase cunosc faptul ca in marea lor majoritate, smalturile folosite pentru vasele traditionale din care consumam hrana zilnica au continut de plumb, lucru interzis in aproape toate tarile vestice. Oxidul de plumb este folosit pentru a scadea punctul de topire a siliciului, existent in quart (nisipul quartos), care formeaza sticla. Folosind plumb, siliciul care in mod normal se topeste la 1700 grade ajunge sa se topeasca la 900-950 grade. Exista insa substituenti netoxici. In vasele ornamentale, folosirea plumbului nu este periculoasa, insa la vasele pentru uz casnic este. Sa nu mai vorbim de faptul ca multi olari folosesc plumbul din bateriile uzate de tractoare pentru obtinerea smaltului mult dorit. 
In ceea ce ma priveste, ma indrept inspre a face lucruri frumoase, de calitate, durabile si pretioase. Mi-ar place sa fac portelan din lut 100% romanesc, smaluturi din materiale accesibile, din roci macinate, din sare, din cenusa, din dolomit etc. Asta inseamna in primul rand o ardere la temperatura mai mare, in jur de 1300 grade. Inseamna studiu intens si dedicare, deoarece mostenirea noastra in acest domeniu (al arderii vaselor la temperaturi inalte) este aproape inexistenta. Am sa va tin la curent cu studiile mele, si simt ca in viata asta am sa raman la gradul de ucenic. Este un domeniu atat de vast. Secrete, nu, practica si iar practica, da.
     Am scris aceste randuri pentru a va incuraja, a va inspira si a va indemna sa pornim impreuna in aceasta aventura in domeniul olaritul, un mestesug atat de stravechi si de nobil. Sa facem cinste stramosilor nostri care acum 5000 de ani faceau vase de lut care impresioneaza si astazi prin sensibilitate si simt artistic. Sa incercam sa ridicam macar putin stacheta. 
     Exista nenumarate moduri de a decora un vas. Mai jos sunt doua boluri, care pot fi folosite separat sau cel mic devenind un capac pentru acoperirea bolului mare. Tehnica folosita pentru a crea striatiile se numeste in engleza "chattering", poate ma puteti ajuta sa ii gasim un cuvant adecvat in limba romana.
Am vazut folosirea acestei tehnici la multi olari, insa cel mai mult mi-a placut cum a folosit-o olarul Euan Craig. Va las sa va delectati cu un clip video despre aceasta tehnica, tinem aproape.