Ceramica din fascinanta India

Nu poti cunoaste o cultura atat de bogata precum cea a Indiei fara sa fi studiat in profunzime mitologia indiana. Puranele, cum sunt cunoscute aceste texte, descriu si glorifica zeitatile hinduse, relatand despre evenimente care au avut loc cu mii si mii de ani in urma, atat in lumea noastra cat si in alte dimensiuni necunoscute noua. Sunt 18 astfel de purane importante, iar impreuna cu cele 4 Vede formeaza fundamentul pe care se bazeaza spiritualitatea indiana astazi. 
Cultura indiana, atat de diferita si de neinteles pentru noi, este fascinanta. Am avut privilegiul sa studiez muzica clasica in India (aici poti urmari un interviu pe care l-am avut la Cluj pe aceasta tema), am petrecut mai mult de un an din viata mea in mijlocul acestui popor pasnic, extrem de generos si primitor, unde se afla cel mai mare tezaur cultural al umanitatii. In mijlocul lor, pentru prima data, m-am rusinat de culoarea pielii mele. Rasa alba poate fi atat de aroganta, atat de superficiala, insa este atat de dornica de a-si impune cunoasterea, atat de limitata, intregii lumi. Dorinta rasei noastre de a subjuga intreaga umanitate, din lacomie, folosind de cele mai multe ori paravanul religiei, a starpit de pe fata pamantului multe popoare de la care am fi putut invata atat de multe lucruri.
Desi englezii au incercat acest lucru si in India si au reusit intr-o anumita masura, totusi cultura indiana, atat de vasta, nu a putut fi distrusa de 500 de ani de dominare britanica. 

Mohandas K. Gandhi a fost cel care, pentru prima data, a adus independenta Indiei pe cale pasnica, prin nonviolenta si non-cooperarea cu raul, termeni asociati astazi cu Mahatma ("Suflet mare" - cum l-au numit indienii) Gandhi. Una din solutiile lui pentru refacerea economiei si inlaturarea saraciei a fost reabilitatea mestesugurilor traditionale, el insusi folosind roata de tors. El i-a invitat pe toti compatriotii lui sa-si arda hainele facute in Anglia si sa cumpere haine naturale facute de satenii saraci. 
India este o tara unde regii se pleaca la picioarele sfintilor, unde moralitatea este pretuita ca darul cel mai pret.
Pentru a intelege ce sta la baza ceramicii indiene de azi, voi oferi exemplul Ramayanei, lectura pe care vi-o recomand din tot sufletul, alaturi de Mahabharata. 
Ramayana ne vorbeste despre viata fara de pata a regelui Shri Rama, venerat in intregul subcontinent indian ca cea de a 7-a incarnare divina a zeului Shri Vishnu, aspectul Tatalui Divin Mentinator al Creatiei. 
Povestea Ramayanei are loc cu peste 8000 de ani in urma, iar faptele petrecute in aceasta perioada depasesc cu mult limitele puterii noastre de intelegere. Nave supersonice, bombe atomice, telescoape de o precizie si putere neinteleasa nici azi, un pod cladit intre India si Sri Lanka, iar pe fundal...., multe vase de lut.

Se spune ca intamplarile extraordinare ale regelui Rama ar fi fost povestite cu exactitate de catre inteleptul Valmiki inainte chiar ca acestea sa fi avut loc, prin clarviziunea inteleptului. Un trib de maimute umanoide, care se presupune ca ar fi "veriga lipsa" dintre maimute si fiinte umane, l-au ajutat pe rege sa traverseze marea construind un pod peste mare. Scriind numele sfant RAMA pe fiecare bolovan, acestia nu se scufundau in mare si astfel maimutele au putut construi acest pod intr-un timp foarte scurt. 

Desi greu de crezut, la fel poate ca miracolul savarsit de Profetul Moise care si-a condus poporul spre libertate traversand Marea Rosie, separand apele, astazi avem poze din satelit care ne aduc la cunostinta existenta unui pod intre India si Sri Lanka despre care nu se stie mai nimic, doar ca ar fi fost construit de mana omului, cu foarte mult timp in urma. 
India este plina de astfel de mistere, care sunt tesute in constiinta fiecarui indian, fac parte din traditia lor milenara si stau la baza culturii lor fabuloase.

Este imposibil sa separi olaritul de spiritualitate in India, unde astazi exista peste un milion de olari, mai mult ca in oricare alta tara. Vase pentru ritualuri sacre, statui ale diferitelor zeitati, precum cele ale lui Shri Ganesha, zeul inocentei si al intelepciunii, reprezinta o mare parte a ceramicii faurite astazi de catre mesterii olari.

Majoritatea olarilor traditionali folosesc roata manuala, pe care o invart cu mana sau cu un bat. Ei centreaza pe roata o bucata mare de lut din care fac mai multe vase. Roata este din piatra sau din lemn si beton, uneori folosindu-se chiar roti de caruta sau chiar de camion. 

Apa este foarte pretioasa in India. In multe zone rurale exista in cantitati limitate, in fantani de mare adancime, si este de slaba calitate. In perioada pe care am petrecut-o in India m-am gandit deseori si am dus dorul izvoarelor noastre cu apa rece, atat de curata, venita din inima muntilor. Sincer vorbind, locuind acum in centrul Iasiului, am aceeasi nostalgie pentru apa curata de la munte. In fiecare locuinta din India rurala se poate gasi cate un vas mare de lut cu fundul rotund pentru tinut apa, nesmaltuit, cu peretii grosi, care mentine apa curata si racoroasa. Este poate cel mai des folosit si cel mai cerut tip de vas pe care olarii indieni il fac. 

Un videoclip de exceptie arata o familie de olari indieni musulmali din Kutch si tehnicile folosite de ei. Multi olari, ca si la noi, sunt nevoiti sa-si schimbe meseria datorita invaziei plasticului, care a inlocuit multe din traditionalele si artisticele vase pentru uz casnic. Un mic indemn: Prieteni, folositi mai putin plasticul in care o sa ajungem sa fim ingropati intr-o buna zi si luati-va lucruri din materiale naturale, chiar daca sunt mai scumpe, mai grele, se murdaresc mai usor, se spala mai greu, etc. Sa ne gandim la copiii si copiii copiilor nostri! Un alt indemn pe care l-am vazut scris pe un tricou al unui olar englez suna cam asa: "Plastic is spastic, clay is the way!"

Un alt tip de vas este cel folosit pentru pastrarea ghee-ului. Ghee-ul este untul clarifiat, folosit dintotdeauna in India pentru gatit si nu numai. Prepararea ghee-ului este simpla. Untul obtinut din smantana (smantana in India este obtinuta din caimacul de la laptele fiert) este pus la foc foarte mic pana cand toate impuritatile din unt sunt inlaturate. Astfel, untul devine clar, asemanandu-se cu uleiul, si poate fi pastrat pentru o perioada indelungata. Mancarea indiana devine delicioasa cand se foloseste ghee-ul, iar in dulciurile indiene este de nelipsit. La fel de folosit este si in ayurveda, medicina traditionala indiana, atat extern cat si intern, in combinatie cu alte plante sau ingrediente folosite pentru vindecarea diverselor afectiuni.

Acum peste 6000 de ani, in perioada Mahabharatei, a luat nastere o alta mare personalitate spirituala a Indiei, Shri Krishna.  El l-a initiat pe singurul sau discipol, Arjuna, expunandu-i Bhagavad Gita. Copil fiind, Krishna fura untul pe care doamnele de la tara il pastrau in oale mari de lut, de multe ori spargand cu prastia fundul vaselor de lut atarnate de tavan.

La fel cum nu poti prinde o furtuna intr-un pahar, nici eu nu pot sa cuprind ceva atat de vast intr-un articol de blog. Sper insa ca impreuna sa fi facut un pas inainte in intelegerea ceramicii, a diferitelor tehnici folosite, a diverselor abordari, a filozofiei aflate in spatele si la originea mestesugului si sa ne inspire intr-un fel pentru a crea si noi ceva frumos, spre folosul semenilor nostrii. 
La final, cateva vase apartinand Civilizatiei de pe Valea Indusului, dintr-o perioada apropiata de Civilizatia Cucuteni, cu peste 5000 de ani in urma.

Bogatia pamantului, saracia constiintei

Olaritul, ca orice mestesug, forma de arta, religie sau crez, presupune o calatorie, cu trasee cunoscute si necunoscute in egala masura. Traseele necunoscute, neasemuit de frumoase si miraculoase, strasnic pazite si tainuite de catre ingerii creatiei, sunt inaccesibile olarului prea mandru.

Ele sunt relevate de Creator in momentele de profunda disperare olarului cautator, modest si umil, puternic si demn, moral si cast. O astfel de calatorie capata sens, insemnatate si greutate, iar parcurgerea unui asemenea traseu se aseamana cu o plimbare in Gradina Paradisului, a carei destinatie este insasi casa vesniciei. 

In casa vesniciei vreau sa locuiesc, sa-mi astern corpul obosit pe patul constiintei eterne, sa-mi potolesc foamea cu bucatele intelepciunii, sa-mi sting dorintele in iazul iubirii neconditionate.

Insa calatoria laudei de sine, a carei destinatie este asemuita cu acumularea unui fir de nisip de pe plaja infinitului, este scurta, plina de placeri, senzualitate, trofee neinsemnate si betie prosteasca. Este calea cea mai simpla.

Aceasta nu este calea ta, prietene olar. Modelarea pamantului este mult prea nobila, mult prea insemnata, iar daca dupa o viata in compania lutului nu ai reusit sa-i simti parfumul si sa-i asculti vorbele maiestre, sa dansezi pe cantecul sau si sa-i simti prezenta in oasele si sangele tau, fii pregatit sa o iei de la capat, pentru ca ti-ai irosit viata in zadar urmand aceasta cale. Forma vazuta iti asigura laudele si aprecierea oamenilor, insa dobandirea formei interioare iti asigura gratia Divina, nevazuta si neauzita de nimeni altcineva in afara ta, o comoara intre comori, si ce comoara......

O demonstratie de olarit

     O frumoasa experienta cu copii clasei a 5-a de la liceul Waldorf, Iasi. Am fost placut surprins sa aflu ca toti copii au mai pus mana pe lut si pe roata. Si-au desprins cu greu mainile din lut...

 O scurta prezentare teoretica...

 Centrarea lutului, deschiderea...

 O vaza...

 Modalitati de alterare...

 Un bol...

 O data centrat, lutul raspunde usor comenzilor noastre...

 Formarea unei zaharnite...

Vase in miniatura pentru luat acasa...

Multumesc liceului Waldorf pentru invitatie, succes copiilor pe mai departe.

Miracolul mainilor noastre

     Pana nu de mult olaritul era inaccesibil pentru un orasean, datorita dificultatii de a procura si procesa lutul, datorita dificultatii de a avea o roata intr-un spatiu restrans, datorita imposibilitatii de a arde vasele etc. Lucrurile s-au schimbat si, gratie tehnologiei de noua generatie, olaritul a devenit un hobby accesibil oricui, chiar daca este necesara o investitie initiala. O roata electrica de dimensiuni mici, dar suficient de puternica costa in jur de 2.000 ron, un cuptor electric economic (care sa nu necesite conectarea la curent trifazic) costa in jur de 7000 ron, cu alte scule si materiale necesare pornirii unui atelier (intr-o camera de bloc) se ajunge la o investitie de peste 10.000 ron. Asta pentru cei care stau in apartamente. Cei care au curte pot sa-si improvizeze un cuptor pe gaz cu 500 ron, sa-si faca cu ajutorul unui mecanic si a unui tamplar o roata mecanica cu 500-600 ron. Lutul se poate cumpara gata procesat, chiar daca este mai costisitor.

     Stresul din mediul urban lasa urme adanci in fiinta noastra, care are nevoie din ce in ce mai mult sa se deconecteze de la "realitatea de zi cu zi" si sa-si gaseasca alinare. Este important sa invatam din nou sa ne folosim mainile pentru a coace o paine, pentru a bate un cui, pentru a taia o bucata de lemn, pentru a crea ceva frumos. 

     M-am nascut la oras si trebuie sa recunosc ca pana acum cativa ani, schimbarea unei baterii de dus sau repararea unei clante stricate erau de neconceput (in ceea ce priveste abilitatea, nu dorinta), ce sa mai zic de folosirea unei bormasini sau de fixarea unui panou de rigips. Un atelier clasic de olarit iti ofera nenumarate prilejuri de a fi creativ, de a construi, de a repara, de a inova. Sculele cu care lucreaza un olar sunt in principal facute de el insusi, in functie de nevoia pe care o are. Nu va pot descrie satisfactia pe care am trait-o in momentul in care am folosit o racheta veche de tenis si o cheie de la o chitara stricata pentru a-mi face o unealta necesara pentru a taia lutul, unealta care sta astazi la loc de cinste in raftul din atelier, "la vedere". Poate veniti intr-o zi la mine in atelier pentru a ma lauda cu ea. 

     Intr-un oras cat jumatate din Bucuresti din vest, exista 200-300 de ateliere individuale de olari. Se poate si la noi. Nu trebuie sa facem cu totii vase pentru sarmale si ulcele pentru vin, chiar daca ele sunt frumoase, traditionale si reprezinta azi olaritul romanesc. Se pot face atat de multe lucruri frumoase, si fiecare isi poate aduce aportul deoarece fiecare dintre noi este diferit si ne manifestam creativitatea in functie de interiorul nostru. Faptul ca mestesugul olaritului a fost pastrat ca un mare secret ne impiedica sa ne deschidem catre olarit, desi aceste "secrete" sunt foarte putine si unele tin de lipsa de etica. Putini cumparatori de vase cunosc faptul ca in marea lor majoritate, smalturile folosite pentru vasele traditionale din care consumam hrana zilnica au continut de plumb, lucru interzis in aproape toate tarile vestice. Oxidul de plumb este folosit pentru a scadea punctul de topire a siliciului, existent in quart (nisipul quartos), care formeaza sticla. Folosind plumb, siliciul care in mod normal se topeste la 1700 grade ajunge sa se topeasca la 900-950 grade. Exista insa substituenti netoxici. In vasele ornamentale, folosirea plumbului nu este periculoasa, insa la vasele pentru uz casnic este. Sa nu mai vorbim de faptul ca multi olari folosesc plumbul din bateriile uzate de tractoare pentru obtinerea smaltului mult dorit. 

In ceea ce ma priveste, ma indrept inspre a face lucruri frumoase, de calitate, durabile si pretioase. Mi-ar place sa fac portelan din lut 100% romanesc, smaluturi din materiale accesibile, din roci macinate, din sare, din cenusa, din dolomit etc. Asta inseamna in primul rand o ardere la temperatura mai mare, in jur de 1300 grade. Inseamna studiu intens si dedicare, deoarece mostenirea noastra in acest domeniu (al arderii vaselor la temperaturi inalte) este aproape inexistenta. Am sa va tin la curent cu studiile mele, si simt ca in viata asta am sa raman la gradul de ucenic. Este un domeniu atat de vast. Secrete, nu, practica si iar practica, da.

     Am scris aceste randuri pentru a va incuraja, a va inspira si a va indemna sa pornim impreuna in aceasta aventura in domeniul olaritul, un mestesug atat de stravechi si de nobil. Sa facem cinste stramosilor nostri care acum 5000 de ani faceau vase de lut care impresioneaza si astazi prin sensibilitate si simt artistic. Sa incercam sa ridicam macar putin stacheta. 
     Exista nenumarate moduri de a decora un vas. Mai jos sunt doua boluri, care pot fi folosite separat sau cel mic devenind un capac pentru acoperirea bolului mare. Tehnica folosita pentru a crea striatiile se numeste in engleza "chattering", poate ma puteti ajuta sa ii gasim un cuvant adecvat in limba romana.

Am vazut folosirea acestei tehnici la multi olari, insa cel mai mult mi-a placut cum a folosit-o olarul Euan Craig. Va las sa va delectati cu un clip video despre aceasta tehnica, tinem aproape.

     

The Treasure of Pearls

O frumoasa dimineata de februarie. Privesc pe fereastra spre zapada de un alb imaculat ce straluceste in razele soarelui. Servesc micul dejun impreuna cu familia, in vase de lut simple si frumoase, frumoase poate pentru ca le-am facut eu. Nu e ambitie, nici orgoliu, e reintoarcerea la natural, la bucuriile izvorate din viata simpla si traita in armonie cu Natura. Haine mai putine dar naturale, croite cu drag. Mancare, poate mai putina dar facuta in propriul camin de sotia iubitoare. Fara chimicale, fara aditivi sau potentiatori de aroma, dar potentata de dragostea care intotdeauna face mancarea mai gustoasa si indestulatoare. Este nevoie de atat de putin pentru a fi fericiti cu adevarat.

Sorb din ceaiul fierbinte si ma uit la fiul meu care se joaca cu ingredientele din farfurie, creand o adevarata poveste cu eroi si personaje negative din bucatele de rosii, castraveti si branza.Ce repede trece timpul, ce mare s-a facut!
O pace neasteptata se asterne in intreaga mea fiinta. Ce minunata senzatie venita atat de spontan dintr-un domeniu atat de necunoscut! Ma ridic de la masa si ma retrag in camera alaturata. Aprind o lumanare, ma inchin in fata Puterii Divine care a creat intregul Univers, ne-a creat pe noi fiintele umane intr-un mod atat de perfect si armonios. El ne da echilibru si sensibilitate artistica, ne ofera hrana zilnica si vegheaza mereu asupra noastra, iar noi il numim Dumnezeu, Iehova, Allah, Sadashiva sau insasi Natura.
Ma asez la masa, ma infasor intr-un sal calduros si astern urmatoarele versuri pe hartie:

The treasure of pearls

My unique world of matter and soul I deny

Utmost delight in tracing back the roots I feel

No friend, no other to share with

Truly I am.

Crores of luminous beings I bow to

Engulfed in the ocean of nectar I am

Nothing to prove, nothing to understand no more

Verily I.

The flame of desire has no more fuel to consume

Still is the mind that unfolds the treasure of pearls

Shining, glorious, marvelous they are

Self revealed.

Ganduri, forme si sunete

Gandurile vin si pleaca, ca si formele de vase pe care le contin in interiorul meu. Forma exterioara e mereu alta, in interiorul vasului aceeasi substanta sublima. Cand ridic un vas si apoi inca trei la fel, am senzatia si entuziasmul copilaros a celui care a inteles. Inca zece la fel si incep sa ma minunez si sa ma intreb in acelasi timp. O suta si realizez ca nu stiu nimic, nici n-am stiut cu-adevarat vreodata. 

Un apropiat prieten muzician iranian, Sadegh, care isi asterne inima in melodiile sale sufi mi-a impartasit aceeasi experienta. Cu cat repeta o fraza muzicala mai des, cu atat se minuneaza el insusi de noile subtilitati pe care le poate percepe si valurile de beatitudine care il surprind mereu si mereu. De unde vin aceste forme, de unde aceste sunete? De unde bucuria si de unde frumusetea? Un intreg univers plin de viata intr-un vas de lut aparent inert, un sunet ce strapunge spatiul, unde incepe si unde sfarseste el? 
Repetitia da intotdeauna rezultate, in olarit ca si in orice altceva. Rabdarea, cel mai bun prieten. Dorinta de corectare si de cunoastere, cel mai bun invatator. Acum permiteti-mi sa ma intorc la simplele, plictisitoarele, frustrantele si minunatele vase de lut care-mi mananca viata. Dar si ce bine e...


P.S.
La vara pregatesc cateva workshop-uri de olarit la Arieseni, in inima muntilor Apuseni. Scrieti-mi pentru a va exprima intentia de participare, chiar daca mai e ceva pana la vara. Mie unul, deja mi-e dor de munte. Acolo o sa...

...olarim impreuna cu drag si spor

...savuram o cura de afine si de aer curat

...privim prapastia (Groapa Ruginoasa) care se afla intre noi si cunoastere si o sa incercam sa cladim impreuna un pod trainic pentru a o traversa

...cugetam impreuna in jurul focului

...ne simtim bine. Foarte bine.